În inima Daciei

La Sarmizegetusa, strămoșii daci ne-au lăsat moștenire arta preparării remediilor naturale. Numele locului s-a schimbat, dar pământul și oamenii păstrează aceeași bogăție. De peste 85 de ani, aici cultivăm plante medicinale și meșteșugim rețete pentru sănătatea românilor. Muşeţelul creşte aici de sute de ani, acum pus de om, odinioară din propria-i voință. Ordonat şi sănătos, o să mai fie de cules poate, de generații și generații, de acum încolo. Aici, în zonă cu aer tare și ferit de poluare, Fares cultivă anual peste 50 de hectare de mușețel. Dacă te intrebi cât de frumoase sunt aceste câmpuri, îți putem spune că imaginile care apar pe cutiile de ceaiuri Fares sunt chiar fotografii ale recoltelor noastre. Iar dacă vrei să simți mirosul lor, te așteptăm la Festivalul Mușețelului.


Drumul ceaiului de mușețel

Culesul muşeţelului este o adevărată sărbătoare la Fares. Este planta simbol a sănătăţii din inima Daciei. Din experiența noastră, la Fares, vei afla că mușețelul, ca toate plantele medicinale, are nevoie de condiții speciale pentru a ne dărui tot ceea ce are mai bun. De la uscare și depozitare până la ambalare, îl mânuim cu grijă și îi acordăm atenție și iubire. Pentru că, deși oricine poate culege un fir de mușețel, puțini sunt aceia care știu cum să transforme acestă minune a naturii într-un adevărat remediu pentru sănătate.

Din cele mai vechi timpuri... 

În Egipt, Grecia sau Roma, florile de mușețel erau folosite în medicina tradițională pentru beneficiile lor. Nu este de mirare că proprietățile mușețelului au fost apreciate încă din secolul al IV-lea înainte de Hristos de către Hippocrate în Tessalia, de cunoscutul medic, farmacolog și botanist grec Dioscoride la Roma sau, în primul secol al erei creștine, de Plinius cel Bătrân renumitul erudit al Imperiului Roman. În Egiptul antic, muşeţelul a fost o plantă religioasă consacrată zeului soare. Pe vremea faraonilor era folosit în tratamentul malariei, fiind socotit „plantă magică”. În antichitatea romană a fost folosit în scop vindecător cu mult înainte de formarea Imperiului Roman, seminţele acestei plante fiind găsite de Neuweiler în săpăturile arheologice din marele sat roman Vindonissa. Florile uscare erau folosite în Grecia şi Roma antică pentru dureri de cap şi afecţiuni ale rinichilor, ficatului şi vezicii urinare. În Europa medievală (sec. XVI) era considerat un „adevărat panaceu” fiind folosit în mai toate afecţiunile digestive, ginecologice, în boli de splină, cât şi pentru „drenarea creierului” şi „creşterea confortului spiritual”.

...și până la 


O zi senină de vară, răcoarea ce se lasă pe-nserat, oamenii buni și veseli, muzica frumoasă - pe toate le iubim necondiționat. Iar dacă le punem la un loc cu mușețelul, avem o sărbătoare a naturii. Așa se face că mușețelul este cel mai iubit ceai Fares de către români. De aceea, îl sărbătorim printr-un festival dedicat numai lui, Festivalul Muşeţelului. Celebrăm mușețelul pe 3 iunie, începând cu ora 11:00 în Orăștie, Str. Cetății , jud. Hunedoara, alături de invitaţi speciali, care vor adăuga gust sărbătorii: Paula Seling, Dinu Olăraşu, câștigătorii Eurovision 2017: Alex Florea și Ilinca Băcilă, Ovidiu Homorodean dar şi Corul de copii Vlăstarele Orăştiei și Căluşarii din satul Vaidei și călușarii din satul Romos. Pe tot parcursul zilei, vor fi organizate tombole şi concursuri cu zeci de premii, degustări de ceai, zone de relaxare, ateliere creative și multe alte surprize.

Te aştepăm la festivalul celui mai iubit ceai Fares de către români!
Intrarea este liberă!
 

© 2016 Laboratoarele Fares Bio Vital. Toate drepturile rezervate